Cămașa albă

Intotdeauna alegerea perfectă

Există puține elemente esențiale ale dulapului pe care ne putem baza mai mult decât cămășile clasice albe. Cămașa albă este un adevarat atu indiferent de ocazie. Din bumbac simplu sau din mătase moale, forma sa personalizată aduce eleganță denimului clasic sau destressed, dar și a outfiturilor conservatoare de birou sau de ocazie.

Cu opțiuni nesfârșite pentru a o purta, poate fi totuși uneori dificilă gasirea modelului potrivit, însă, cu un pic de ajutor și atenție, poate fi un proces cu rezultate frumoase .

Sper că va ajuta puțin dacă țineți cont de câteva sfaturi practice:

  • Alege materiale naturale. Bumbacul sau mătasea se vor păstra mai bine în timp și calitatea materialului se vede mereu. Un bumbac elastic poate fi mai comod dacă ești undeva între mărimile standard, însă nu fă compromis la calitate.
  • Alege croiala în funcție de forma corpului. Modelele ușor cambrate vor fi o alegere de succes pentru fiecare tip de siluetă
  • Lungimea contează. Dacă nu ești în mod special înaltă, nu opta pentru lungimi care trec de mijlocul șoldului, astfel îți va fi practic să o porți atât înuntru, cât și lejer, cu o curea sau legată într-un nod chic.
  • Alege nuanța de alb în funcție de tenul tău. Albul imaculat este ideal pentru un ten deschis roz, pe când o nuanță mai caldă de alb este mai armonioasă cu un ten auriu sau măsliniu.

Acestea fiind spuse, vă voi arăta cum să vă stilizați cămașa delicată pentru birou, pentru o noapte de neuitat sau pentru o plimbare în week-end. Puneți-o înăuntru sau lăsați-o lejera; legați-o în noduri sau modelați o manșetă expert – nu puteți da greș cu acest pion esențial în orice anotimp sau ocazie.

Combină pantaloni denim cu o cămașă albă, dar nu o fă în modul clasic sau previzibil. O jachetă din piele neagră și o pereche de tocuri înalte sunt accesoriile elegante necesare pentru o tinuta de zi cu zi.

O fustă creion pare cam plictisitoare dacă este negru sau gri. Dacă îți dorești să dai lucrurilor o întorsătură cu stil, alege o fustă cu imprimeu floral sau distractiv și echilibreaza-o cu o cămașă albă. Oxfords pe negru sunt perfecte pentru lucru și tocurile sau accesoriile eventual colorate sunt perfecte pentru o întâlnire romantic.

Creează o ținută foarte simplă prin combinarea pantalonilor denim negri și a unei cămăși albe. Menține linia prin adăugarea unor pantofi cu toc, eventual ascuțiți, negri și cu un plic animal print sau un imprimeu la alegerea ta, sau adaugă stil cu oxfords pe albastru electric și o pălărie neagră

Dacă vrei să îți accentuezi talia subțire, ai putea să adaugi o curea din piele subțire peste cămașa ta albă. Arată grozav cu blugi skinny sau boyfriend și cu cizme sexy din piele. Mânecile suflecate îți dau un aer lejer și te avantajează dacă nu ești prea înaltă.De asemenea, poți adăuga un colier statement sau o pereche de cercei mari.

Dacă ești în căutarea unei alternative pentru sacoul elegant și ținută office clasică și nu lucrezi într-un mediu foarte convențional, îți recomand s încerci ceva simplu și de efect, cum ar fi pantaloni negri clasici sau un denim închis la culoare, o cămașă albă și pulover roz sau purpuriu – o ținută de efect și totuși elegantă. Îi poti da un aer boho cu cizme neutre nude, o pălărie fedora și o geantă chic sau elegantă, în funcție de ocazie.

 

Dacă totuși cămașa albă ți se pare prea simplă și plictisitoare, te poți juca la fel de ușor și cu efect cu surorile ei – cămășile albe cu dungi și imprimeuri și chiar croieli mai puțin clasice.

Iată câteva alternative care merită încercate.

Be you- Be different- Make a difference with style !

 

 

  • Comments ( 0 )

  • Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

TOP