Provocarea celor 100 de zile fără shopping

Buy less. Choose well. Make it last.

Dacă ești pasionată de haine, accesorii sau cosmetice, sunt șanse mari să faci și tu parte din grupul celor care cheltuie mai mult decât cred, de fapt, pe tot ce ține de aceste pasiuni.

Și totuși, în acest moment, nu partea financiară m-a făcut să iau decizia aceastei provocări, chiar dacă este un aspect deloc neglijabil.

În ultimii ani m-am schimbat mult, dintr-o multitudine de motive, schimbări care au adus odată cu ele și destul de multe schimbări în garderobă: am eliminat multe piese (vândut, donat, aruncat – ceea ce vă recomand să faceți cel puțin odată la 2 ani), am adăugat altele într-un ușor alt stil sau paletă coloristică, în plus, datorită unor modificări arhitectural-strategice,  am reușit să obțin un alt spațiu de depozitare și acces pentru garderobă.

Acestea fiind spuse, am ajuns la nevoia de a-mi stabiliza garderoba după atâtea schimbări și, mai mult de atât, vreau să mă asigur că folosesc la maxim ceea ce am, în mod flexibil, creativ, totul luat ca o adevărată plăcere și provocare.

Se spune că folosim 20% din tot ceea ce deținem în 80% din timp. Înainte să răspunzi repede că nu e cazul tău, gândește-te câte dintre piesele de vestimentație sunt preferatele tale care ajung din nou și din nou să fie purtate și câte piese frumoase rămân în continuare închise în dulap și trecute cu vederea în fiecare zi, deși ai fost convinsă că fiecare dintre ele e o achiziție super bună atunci când ai adus-o cu tine acasă.

Ei bine, eu am decis că voi da o șansă întregii garderobe pe care o am deja. Asta înseamnă combinații noi, nu doar cele cu care merg la sigur, înseamnă să folosesc tot ce am deja, fie că e vorba de haine, de încălțăminte, accesorii sau cosmetice.

Regulile provocării sunt simple, iar țelul este să petreci cele 100 de zile fără shoping: fără pantofi noi,fără cizme la reducerile de sfârșit de sezon, fără bluze noi în culorile sezonului care urmează… Cred că înțelegi ce vreau să zic.

Îmi rezerv totuși dreptul de a cumpăra lucrurile de care am într-adevăr Nevoie. Dacă mi se termină crema de zi, o să îmi cumpăr bine-nțeles alta sau, dacă ramân fără ciorapi de nylon pentru fuste (slabe șanse și la asta J ) .

La ce mă aștept în urma acestei provocări?

Să continui să optimizez ceea ce am deja

Deși am progresat foarte mult, nu sunt încă în stadiul ideal cu o garderobă de cel puțin 80% funcțională și vreau să ajung să am doar piese pe care să le ador fără niciun semn de întrebare.

 

Să învăț să fac diferența între „vreau” și „am nevoie”

Noi, femeile, știm cum e să „avem nevoie” de încă o pereche de pantofi negri, deși avem acasă deja cinci, dar oare cum ne-ar arăta garderoba dacă ne-am focusa pe calitate, nu doar pe cantitate? Dacă am avea piese de bază în care merită investit și accesorii care să ne reprezinte și azi și peste 2 ani?

 

Să înțeleg și să-mi redefinesc zona de confort

Avem tendința de a purta aceleași combinații pentru ocazii similare, dar de data asta sunt dispusă a încerca și versiuni de ținute formate din alăturări pe care în mod normal nu le-aș alege. Sunt atât de multe lucruri și experiențe frumoase în afara zonei noastre de confort!

 

Să mă cunosc mai bine.

Înțelegând motivația pe care o avem, preferințele și ceea ce ne atrage la o anumită situație sau piesă de vestimentație cumpărată, ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine, astfel ne poate crește încrederea în noi însene și dorința de a trăi în prezent, în fiecare activitate și decizie a noastră.

Am să revin pe parcurs pentru a te ține la curent cu procesul și învățăturile de pe drum și m-ar bucura să știu că mi te alături în acestă provocare, indiferent de momentul pe care îl alegi pentru a începe.

Cât de greu crezi că ți-ar fi să faci o pauză de la cumpărături?

Be you- Be different- Make a difference with style !

 

 

  • Comments ( 0 )

  • Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

TOP